O bătrânică cuminte şi evlavioasă a fost întrebată:
– Bunicuţo! Tu ai ai dus o viaţă atât de grea, însă eşti cu sufletul mai tânăr decât noi toţi. Ce taină ai?
– Taina mea, dragii mei, constă în următoarele: toate câte am întâlnit bune la oameni, eu le-am înscris în inima mea, iar ce a fost rău, am scris pe apă. Dacă aş fi făcut invers, toată inima mea acum ar fi fost numai răni şi tăieturi, aşa, însă, o simt ca un rai înmiresmat.
***
Dumnezeu ne-a dat două capacităţi la fel de preţioase: de a memoriza şi de a uita.
Când oamenii ne fac nouă bine, recunoştinţa ne îndeamnă să o memorizăm, iar când ne fac rău, dragostea ne îndeamnă să uităm.
Pr. Alexandru Iamandii, Extras din 153: Veniti de pranziti, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p. 48-49
Comentarii