Dragoste de mamă

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată.

Mama ei, femeie în vârstă, s- a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.

– Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?Nici nu ştii despre ce-i vorba.

– Dar îmi poţi povesti – i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta…

– Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi.
Lasă-mă în pace! – a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.

Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.

Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: „Lasă-mă în pace!”.

Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.

„După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.” (Fericitul Ieronim)

Din Legende creştine pe înţelesul celor mici / Leon Magdan. – Bucureşti: Editura Mateiaş, 2006



 



{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %

Comentarii

Articole similare

De ce nu ne merge în dragoste?
De ce nu ne merge în dragoste?
Unui tînăr nu-i mergea în dragoste. Nu-şi găsea fata potrivită. Pe unele le socotea urîte, pe altele proaste sau mofturoase. Obosit să tot caute fata ideală, tînărul a cerut un sfat înţelept unui...
Lacrimile Fevroniei
Lacrimile Fevroniei
S-au întâlnit pentru prima dată într-o caldă zi de primăvară. El era frumos, înalt și spătos: se pare că la un asemenea bărbat a visat ea toată viața. Să te ascunzi după umerii lui de toate...
“Aflarea celor pierduți”
“Aflarea celor pierduți”
In anul 1997 am venit, jună cu mari ambiții, dintr-un orășel de provincie ca să cuceresc capitala. Mi se părea că imediat ce piciorul meu se va coborî din vagon pe Pământul Făgăduinței o să cânte...
O bucățică de ciocolată
O bucățică de ciocolată
O povestire adevărată. Această istorie a trimis-o mama unei monahii și se referea la propria ei familie. „În perioada ocupației germane sufeream mult. Am trăit zile în care în casa noastră nu exista...