Un oarecare fiu duhovnicesc al Stareţului consemnează:
‒ Părinte, în discuţiile pe care le am cu un coleg, acesta mă tot îndeamnă să-mi găsesc o prietenă; nu mă ispiteşte, dar mă deranjează. Ce să-i spun ca să înceteze?
‒ Are soră prietenul tău?
‒ Are, Părinte.
‒ Să-i faci ceea ce a făcut un oarecare episcop prietenului său pentru acelaşi motiv. Spune-i: „În regulă! Dar îmi vei face un hatâr. Mă ştii ce băiat bun sunt. De aceea, să-mi dai pentru o seară pe sora ta”. Spune-i aşa şi vom vedea ce va urma.
În cealaltă zi, am pus în aplicare planul Stareţului. Prietenul meu a început cele obişnuite ale sale.
‒ Prietene, i-am spus, ce să caut să aflu prietenă? Nu-mi dai pentru o seară pe sora ta, şi apoi vom vedea?
Prietenul meu s-a tras înapoi şocat! Şi îndată a reacţionat:
‒ Nu pe sora mea! Ce crezi?
‒ De ce nu pe sora ta? am răspuns eu. Oare o alta, pe care vrei s-o găsesc, nu este sora sau fata cuiva? De ce, bre X, pe sora altuia o vrei ca să te distrezi, iar pe a ta o protejezi? Vezi că greşeşti?
De atunci, prietenul meu n-a mai scos o vorbă despre prietenă. Iar eu, bucuros, am spus Stareţului rezultatul:
‒ Părinte, planul a acţionat ca un trăsnet.
Iar Stareţul a spus, zâmbind:
‒ Hm, ce credea tânărul?
(Arhimandrit Epifanie Teodoropulos, Crâmpeie de viață, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 122-123)
{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %
Comentarii