Bunica și intelectualii

Bunica nu avea cultură,
Nu studiase-așa, ca noi..
Se "cultivase"-'n bătătură
Și la prășit de popușoi.

Nu, nu era analfabetă,
Dar nici școlită nu era.
Din Biblia îngălbenită
De multe ori ea ne citea..

Mi-o amintesc în nopți de vară,
Cum se ruga lui Dumnezeu 
Privind spre stele, în grădină,
Și neștiind că sunt și eu..

Ea nu luase masterate,
Nici doctorate n-a luat,
Însă credea cu fermitate
În Cel ce lumea a creat!

Cum să-i fi spus bunicii mele,
Ce se ruga spre cer mereu,
Că bolta cea cu mii de stele
Nu-i opera lui Dumnezeu?!

Să fi-'ndrăznit să-i zici bunicii,
În noaptea cu parfum de fân,
Că greierii și licuricii
Nu-L au pe Dumnezeu Stăpân?!

Nici n-ai fi terminat ideea,
Știu foarte bine ce îți spun:
Bunica mea, din clipa-aceea
Te-ar fi privit ca pe-un nebun!

Căci, după mintea ei vioaie,
Nimic nu-i fără autor:
Nici clăi de fân, nici mușuroaie,
Nici simpla urmă de tractor!

Să îi fi spus bunicii mele
Că soarele ascuns în nor,
Sau câmpul cel cu floricele,
Există fără Creator?!

Așa erau bătrânii noștri,
Crezând în Domnul Dumnezeu;
Strămoșii au crezut, bunicii,
Și mama mea credea, și eu..

Dar intelectualii lumii,
Cu diplome la școli de soi,
Mai caută și-acum dovada
Că ei se trag din maimuțoi!

Ei scurmă harnici prin țărână
Și caută bucăți de os
Prin care vor să demonstreze
Că.. nu suntem ai lui Hristos!

Aceasta este marea luptă,
Vrăjmașul vrea prin rațiuni
Să ne lipsească de credința
Ce-o moștenim de la străbuni..

Să nu-i lăsați să vă golească
De harul ce-l aveți în voi;
Rugați-vă să se-'nmulțească,
Iar Duhul va veni șuvoi,

Căci Tatăl nostru ne iubește
Și nu ne lasă lui Satan.
Cu harul Său ne ocrotește,
Vrăjmașii se trudesc în van!

Pe cei ce pierd credința dreaptă
Și-'ncep să-și râdă de strămoși,
O grea robie îi așteaptă,
Căci demonii nu sunt miloși!

Urcați, urcați în Arca Sfântă,
În casa Domnului Hristos!
Biserica pe val plutește,
În timp ce lumea merge-'n jos!

 Preot Sorin Croitoru


Dreapta cinstire a Nascatoarei de Dumnezeu Sfinti Parinti
Cartea contine studiul deopotrivaistoric si teologic al Sfantului Ioan Maximovici in care se arata cum Biserica a cinstit-o pe Maica lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, se arata cum invataturile...
8,00 RON
Fecioara Maria si Petru Athonitul - prototipuri ale vietii isihaste si alte scrieri duhovnicesti - Scrieri 2 Sfinti Parinti
Fecioara Maria si Petru Athonitul - prototipuri ale vietii isihaste si alte scrieri duhovnicesti Consacrat scrierilor duhovnicesti, volumul de fata inaugureaza integrala Scrierilor Sfantului...
45,00 RON
Despre viata ascunsa in Dumnezeu - Cuvinte duhovnicesti, imne si scrisori Sfinti Parinti
Despre Teolipt al Filadelfiei se stiau pana nu de mult doar doua lucruri: ca a fost cel care l-a initiat in isihasm si rugaciunea mintii pe tanarul Grigorie Palama si ca este autorul unui important...
35,00 RON
Cateheze. Scrieri II Sfinti Parinti
Editia a II-a revazuta Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal. De atunci...
45,00 RON
Margaritare. Cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale multor Sfinti si Dascali Sfinti Parinti
Cartea este o culegere de texte de la sfintii parinti, grupate in 34 de cuvinte de folos ale Sfantului Ioan Gura de Aur si alte cuvinte ale multor sfinti si dascali duhovnicesti.
48,00 RON
Trezia mintii si cerul inimii. Integrala scrierilor Sfinti Parinti
Spiritualitatea Parintilor Sinaiti, cu accentul ei pe interioritate si pe trezie, reprezinta un moment crucial din afirmarea pe linie filocalica a isihasmului din vechiul monahism. Alaturi de Ioan...
20,00 RON
Viata mea in Hristos Sfinti Parinti
APARIȚIE: 2022 ISBN: 978‑973‑136‑852-8 PAGINI: 512 FORMAT: 16.5X23.5 CM ediția a doua revizuită Domnul cel iubitor este aici. Cum aș putea îngădui să‑mi pă­trundă în inimă chiar...
60,00 RON
Imnele Nasterii si Aratarii Domnului Sfinti Parinti
Volumul de fata ofera in traducere romaneasca doua cicluri de imne cu caracter liturgic din cele circa 400 de imne scrise de Sfantul Efrem Sirianul (306–373) care ne-au ramas: cele 28 de imne...
30,00 RON
Cuvinte si invataturi - Volumul 1 Sfinti Parinti
"Fericit este cel ce si-a indreptat viata sa in adevar si in nici o minciuna nu s-a prins. Fericit si de trei ori fericit este cel ce s-a facut lucrator al adevarului, ca adevarat este Dumnezeu si...
22,00 RON
Cuvinte si invataturi - Volumul 2 Sfinti Parinti
A lauda eu acum pe Prea Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru EFREM SIRUL, pentru faptele bune ale lui, cele mari si minunate, socotesc ca-mi este mie lucru nepotrivit si mat presus de...
22,00 RON
Adevarurile in care cred Sfinti Parinti
La crestinul adevarat, totul trebuie sa fie altfel in duh, in trup si in viata: alte ganduri - duhovnicesti, sfinte; alte pofte - ceresti, duhovnicesti; alta vointa - dreapta, sfanta, blanda, buna;...
25,00 RON
Cuvant despre moarte Sfinti Parinti
Moartea este o mare taina. Ea este nasterea omului din viata pamanteasca, vremelnica, in vesnicie. Prin savarsirea tainei mortii, ne dezbracam de invelisul cel grosolan care este trupul si trecem ca...
30,00 RON
Despre inselare Sfinti Parinti
"Inselarea este vatamarea firii omenesti prin minciuna. Inceputul rautatilor este gandul mincinos. Izvorul amagirii de sine si al gandirii demonice este gandul mincinos. Prin mijlocirea minciunii,...
9,00 RON
Catre pastorii duhovnicesti Sfinti Parinti
Cele mai inalte ranguri dintre toate rangurile de pe pamant, cu care i-a investit pe oameni bunatatea lui Dumnezeu, sunt cel imparatesc si cel preotesc. Celui dintai ii este data puterea deplina, cea...
17,00 RON
Calea pocaintei launtrice - Jurnal duhovnicesc needitat Sfinti Parinti
Cartea de fata nu este un simplu jurnal, ci un indrumar pentru urcusul duhovnicesc. Rugaciunea, pocainta, jertfa sunt coordonatele care ne calauzesc catre acest urcus. Citind despre lupta launtrica...
11,00 RON
 



{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %

Comentarii

Articole similare

Bunica și intelectualii
Bunica și intelectualii
Bunica nu avea cultură, Nu studiase-așa, ca noi.. Se "cultivase"-'n bătătură Și la prășit de popușoi. Nu, nu era analfabetă, Dar nici școlită nu era. Din Biblia îngălbenită De multe ori ea ne...