Azi am lăsat telefonul și virușii deoparte și m-am așezat la Psaltire.
Complicată treabă. Că dacă pe telefon nu știi când zboară orele, la rugăciune e mult mai greu.
Poți citi ore-n șir articole de toate felurile, ca „să te informezi”. Dar când vine vremea să te rogi lui Dumnezeu, mintea îți zboară unde nici nu știai că poate.
Descoperi, astfel, că ai prea puțin control asupra atenției tale. Că nici nu știi când ai pierdut-o. Dar că a trecut o grămadă de timp de când nu mai erai prezent în lumea reală. Și nu erai nici răpit/ă la cer.
Iar dacă reușești să o aduci din nou acolo unde știi că ar trebui să fie, nu reușești să o păstrezi pentru multă vreme.
Descoperi, de asemenea, că o jumătate de oră de canon este infinit mai solicitantă decât două ore de dat pe net, indiferent de motiv.
Așadar, mintea îți zboară, atenția ți-o pierzi și e un efort serios să vorbești cu Dumnezeu.
Se vede treaba că e mult mai complicat să te lupți cu tine însuți decât cu virușii și conspirațiile mondiale.
sursa https://slovavie.wordpress.com/2020/05/25/provocarea-rugaciunii/
{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %
Comentarii