Nu locul te mântuie, ci purtarea și voința

Nu locul te mântuie, ci purtarea și voința

Vrei să-ți spun pe scurt că nu locul te mântuie, ci purtarea și voința? Adam era în Rai, ca într-un port, și s-a înecat (Facerea 3, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, și s-a mântuit (Facerea 19, 16); Iov stătea pe gunoi și s-a îndreptățit (Iov 2, 8), iar Saul era în mijlocul bogățiilor și și-a pierdut împărăția – și pe cea de aici, și pe cea de dincolo.

Nu te poți apăra, spunând: „Nu pot să fiu și în lume, înconjurat de treburi, și să mă și mântuiesc”. Știi de unde ne vine acest gând? De acolo, că nu ne rugăm des și nici nu venim des la biserică. Oare nu vedeți pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruiesc și cum pun pe alții să intervină, ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieștile slujbe și celor care se pun la sfat și pălăvrăgesc în timpul înfricoșatei și Sfintei Liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit zicând: „Avem către Domnul”, când preotul a spus: „Sus să avem mintea și inimile”? Nu ți-i teamă, nu te rușinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoșător?

Vai, ce minune! Masa cea de Taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoiește pentru tine, foc duhovnicesc izvorăște din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu șase aripi își acopăr fețele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupești împreună cu preotul se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, Sânge curge din preacurata Coastă în potir spre curățirea ta, și tu nu te înfricoșezi, că ești găsit mincinos în acest înfricoșător ceas? Ai o sută șaizeci și opt de ore pe săptămână; și, din acestea, Dumnezeu Și-a oprit pentru El numai o singură oră; și cheltuiești și această oră în treburi lumești, în glume, în discuții. Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de Sfintele Taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ți-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!

Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi. Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieți, nu mai putem neguțători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununați. Timpul de acum e timp de pocăință; acela va fi de judecată! Timpul de acum e timpul luptelor; acela – al cununilor! Timpul de acum e timp de osteneală; acela – de odihnă! Timpul de acum e timp de muncă, acela – de răsplată!

Deșteptați-vă, vă rog, deșteptați-vă, și să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim și cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim și în fapte de virtute! Am trăit în trândăvie, să trăim și în pocăință! „Pentru ce te trufești, tină și cenușă?” (Sirah 10, 9)

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Din ospățul Stăpânului, Editura Adonai 1995, pp. 90-93)


 



{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %

Comentarii