De multe ori, când avem la îndemână toate bunurile, uităm de Dumnezeu

De multe ori, când avem la îndemână toate bunurile, uităm de Dumnezeu

O face din când în când. Îşi ia sita şi începe să cearnă. Ne încearcă şi, în acelaşi timp, ne învaţă. „Întru necaz ne-am adus aminte de tine”, (Isaia 26,16), spune Prorocul Isaia. În mijlocul necazurilor şi ispitelor ne-am adus aminte de tine, Doamne! În timpul Ocupaţiei, dar şi după aceea, ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Mi-aduc aminte de ţinutul de baştină, Messinia, când, undeva prin 1947, au avut loc din nou cutremure, însă nu atât de devastatoare ca ultimele care ne-au încercat. Bisericile se umpluseră şi atunci! După o „scuturătură”, începem cu toţi să alergăm, apoi, după puţin, uităm iarăşi de Dumnezeu.

Când a avut loc cutremurul din 1981, un prieten din Athena, doctor, mi-a spus că tocmai în acel moment un oarecare cunoscut de-al său se certa cu nevasta şi profera cu acest prilej tot felul de hule. Nevasta îi spunea: „Nu huli, nerodule, nu huli, pentru că va arunca Dumnezeul foc din cer!”. El a continuat. În acel moment, însă, a venit cutremurul, fapt care l-a făcut să spună de îndată: „Doamne, miluieşte-mă! Doamne miluieşte-mă!”.

De multe ori, când avem la îndemână toate bunurile, uităm de Dumnezeu. După cum spune Scriptura despre poporul lui Israel: „Şi s-a săturat şi s-a lepădat cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu‑s-a şi a părăsit pre Dumnezeul cel ce l-au făcut pre el” (Deuteronom 32,15).

Dumnezeu i-a dat totul lui Israel, l-a hrănit bine, l-a îngrăşat, i-a dat popoare în jur pe care să le cucerească, i-a dat pământ, i-a dat totul – şi el l-a părăsit, a fugit după alţii. De multe ori Dumnezeu a îngăduit să fie robit, pentru a se întoarce la El.

Dumnezeu, prin urmare, cinsteşte libertatea noastră şi ne lasă să facem ceea ce vrem, pentru că libertatea este darul Lui, şi Dumnezeu nu se dezice de sine, nu ia înapoi darul pe care l-a dat. În acelaşi timp, Dumnezeu ne iubeşte pentru că suntem copiii Săi. Atunci când folosim rău libertatea, El ne dă câte un ghiont, pentru a ne reveni.

Dacă nu ne venim însă în fire, atunci, în ziua Judecăţii, „vrednice de cele ce am făcut luăm” (Luca 23, 41).

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 222-223)

 



{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %

Comentarii