Cât de grăbit eşti să mă schimbi cu o altă patimă…

Cât de grăbit eşti să mă schimbi cu o altă patimă…

În secolul al VI-lea, în Constantinopol, trăiau în vremea domniei împăratului Justinian doi tineri şi o fecioară. Fii ai unor patricieni bogaţi, învăţaţi şi plini de viaţă, ei s-au împrietenit încă din copilărie. Părinţii fetei şi ai unuia dintre acei tineri s-au învoit încă de la naşterea fiilor lor ca fecioara şi băiatul lor să devină negreşit pe viitor soţ şi soţie. Vremea a venit şi fericita pereche s-a căsătorit, iar apropiatul lor cel mai drag a fost cavaler de onoare la nuntă, bucurându-se, de asemenea, pentru prietenii lui.

Părea că nimic nu exista care să le prevestească vreo nenorocire, dar după un an de la căsătorie tânărul soţ a murit subit. După ce au trecut cele patruzeci de zile rânduite pentru doliu, la tânăra văduvă a venit prietenul familiei lor, a îngenuncheat înaintea ei şi i-a spus:
„Doamna mea! Acum, când zilele grelei suferinţe au rămas în urmă, nu pot să nu-ţi dezvălui ceva, la care înainte nici măcar să aduc vorba nu îndrăzneam. Te iubesc de când mă ştiu. Ziua în care am aflat că părinţii tăi şi cei ai răposatului meu prieten au de gând să vă unească prin căsătorie a fost cea mai cumplită zi din viaţa mea. De atunci nici în gând nu voiam să visez la fericirea mea. Tu ştii cât de sincer l-am iubit pe soţul tău şi prietenul meu. Dar iată că s-a întâmplat ce s-a întâmplat… Acum nu pot să nu spun că sentimentele mele au devenit şi mai puternice şi te rog stăruitor să devii soţia mea!“

Tânăra văduvă a căzut pe gânduri şi a spus:

„Ce să fac… Astfel de hotărâri trebuie luate după post şi rugăciuni îndelungate. Întoarce-te la mine după zece zile. Dar în tot timpul acesta să nu guşti nimic, să bei numai apă. Iar eu la sorocul stabilit îţi voi da răspunsul“.

Exact la termenul stabilit tânărul a fost iarăşi în casa iubitei sale. Numai că acum l-au adus slugile, pe targă, pentru că slăbise foarte din pricina postului. În salonul unde a fost lăsat, într-o latură era aşezată o masă mare, încărcată cu bucate, iar în cealaltă parte un pat aranjat frumos.

„Ce zici, domnul meu, i s-a adresat gazda, cu ce să începem?“ Şi i-a arătat întrebătoare masa, apoi patul.

„Doamna mea!, a grăit tânărul. Iartă-mă, dar mai întâi trebuie să mă întăresc.“

„Iată, vezi, a spus înţeleapta femeie, cât de grăbit eşti să mă schimbi cu altă patimă… Acesta este omul! Şi eu trebuie să recunosc că de mult timp te iubesc. Dar ştiind dorinţa părinţilor am făcut ascultare şi am devenit soţia prietenului meu şi al tău. Moartea lui mi-a descoperit foarte multe lucruri. Că, precum se vede, în viaţa asta totul este schimbător şi trecător. Aşadar, către ce vom înclina noi astăzi? Să slujim lumii vremelnice sau veşnicului Dumnezeu?“

Şi s-au aşezat la masa festivă. Tot acolo au luat hotărârea să împartă averile lor la săraci şi fiecare să-L urmeze pe Hristos intrând în mănăstire

Sursa: Proloage



 



{% display_products limit = "15" columns = "5" type="list" category_name_list="Teologie %

Comentarii