Stiinta medicinei duhovnicesti. Practica psihoterapiei ortodoxe

Prin intreaga sa stiinta terapeutica, Biserica nu urmareste sa-i asigure omului un simplu echilibru moral si social. Scopul ei este insasi innoirea legaturii omului cu Dumnezeu si cu semenii, iar aceasta se plineste prin tamaduirea ranilor sufletesti si a patimilor, ca rod al unei vieti ascetice si in impartasire de Tainele Bisericii.

Omul fara Dumnezeu este plin de suferinte, dezamagiri, se afla intr-o stare de salbaticie sufleteasca si are inima impietrita. Cand ajunge sa cunoasca, insa, Harul lui Dumnezeu, toate aceste stari de nesiguranta si intregul sau gol existential se risipesc. Isi afla atunci tamaduirea sufleteasca si trupeasca. Nu homeostazia, nu un echilibru al starilor psihologice si sociale, o asa-numita fericire individuala, ci transfigurarea omului intreg si indumnezeirea lui, aceasta este tinta psihoterapiei ortodoxe. Nu suntem ziditi pentru cele mici, ci pentru a deveni dumnezei dupa Har.

  Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului