20%

Pelerinaj spre Rai. Turismul religios in Sfantul Munte Athos

40,00 RON 50,00 RON valabil pana la 31 mai
Costurile de livrare nu sunt incluse
Disponibil in stoc
Cum te putem ajuta?

Mi-e drag să văd laicii Bisericii încercând să dăruiască comunității creștine descoperirea lor riguroasă. Și iubitoare. E semn că Dumnezeu ne iubește. Că înțelegen că nu suntem Biserica lui noi și voi. Ci Biserica în care noi și voi suntem Una. Efortul lui Valentin-Lucian Beloiu pare o întoarecere ACasă. Cine-i cunoaște preocupările sale de cunoaștere în domeniul psihologiei ori psihoterapiei vindecării spirituale (aici înțelegând și duhovnicești) va simți cum Dumnezeu l-a purtat spre Ortodoxie ca un Tată grijului pe fiu. Sper din toată inima să vă prindă bine cartea. E parte din parcursul de cercetare al unui specialist îndrăgostit de locul în care Pacea lui Dumnezeu trăiește. Și cheamă la trăite.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula