Descriere
Părintele Stefanos intră în salonul spitalului. Afară aşteptau cele patru femei. Două mame şi două surori. Auzeau plânsul prin uşa închisă.
— Am rănit-o pe Anastasia. Mi-am părăsit copilul. Am amăgit-o pe Ştefania, pe Emanuela. Am rănit, am rănit atât de mult! plângea Iorgos. Nu merit iubirea lor. Nici mila lui Dumnezeu. Dar îmi arunc sufletul mizerabil în abisul bunătăţii Lui.
— Ai venit, fiule. Te-ai întors, spuse emoţionat bătrânul preot. Treizeci de ani te-am aşteptat. Şi m-am rugat. Ştiam că vei veni!
Şi-a pus patrafirul peste el.
— Linişteşte-te, fiul meu. Dumnezeu le-a luat pe toate pe crucea Lui. Acum eşti curat. Fără pată.
Strălucea. Faţa i se liniştise. Lacrimi de pocăinţă îi curgeau din ochi.
Singurele cuvinte care au fost schimbate în acel salon au fost „iartă-mă” şi „te iubesc”.
Peste puţin s-a adâncit în letargie. Pleca spre veşnicie. În mângâierile copiilor lui, în iubirea lor şi a lui Dumnezeu.
Buzele lui şoptiră un „iertaţi-mă” adânc şi îşi închise ochii. Zbură la ceruri.
Era 11 mai. Aceeaşi zi în care plecase bunica Areti, îşi aminti Anastasia.
* * *
L-au condus în călătoria spre lumină.
Plângeau, erau îndurerate. Dar era un plâns liniştitor şi dulce. Ştiau că plecase pocăit spre Învierea veşnică…
Emanuela se sprijinea între Anastasia şi mama ei.
— Ne vom reîntâlni, tată!
Elpida dădu din mână în semn de rămas bun.
— Ne vom cunoaşte în Rai, tată!
Stăteau lângă crucea înfiptă în pământul proaspăt.
Anastasia privi în sus. Cerul strălucea senin. I se părea că o vede iarăşi pe bunica Areti zâmbindu-i.
„Iar dacă a ta cunună va scoate spini, să nu-ţi fie frică. Trăim pentru Rai. Acesta este nădejdea noastră!”
Ochii i se umplură de lacrimi.
Acum Iorgos lua cu el cununa ei – cununa ei de nuntă însângerată, cu câteva flori şi nenumăraţi spini care au străpuns-o – şi o înălţa în mâinile lui Dumnezeu.
Şi Dumnezeu o va face cunună de sfinţenie.
Elpida, copilul Raiului, îşi plecă funtea pe pieptul ei.
„Am purtat cununa mea de spini, bunico. N-am refuzat-o”, şopti Anastasia, privind spre cer.
Ochii i se luminară.
„Pentru că trăim pentru Rai, acesta este nădejdea noastră”.
Cuprins
Capitolul I: Fericirea
Capitolul II: Cununi de flori
Capitolul III: Nori
Capitolul IV: Pleacă!
Capitolul V: Biruitoare
Capitolul VI: Departe
Capitolul VII: Bine ai venit, speranţă!
Capitolul VIII: Pentru a doua oară
Capitolul IX: Minciuni
Capitolul X: Întoarcerea
Capitolul XI: Ca surorile
Capitolul XII: Îl ai tată pe Dumnezeu
Capitolul XIII: Vizita
Capitolul XIV: Fotografia de nuntă
Capitolul XV: E fiica mea!
Capitolul XVI: Lupta
Capitolul XVII: Ajut-o pe sora mea, Doamne!
Capitolul XVIII: Nădejdea noastră