Duhovnicii din Gradina Maicii Domnului - Arhimandrit Heruvim Karambelas
Alti clienti au cumparat
Descriere
Cartea de faţă cuprinde amintirile din Sfântul Munte ale părintelui Heruvim Karambelas, o minunată comoară duhovnicească din care s‑a hrănit toată viaţa și cu care a hrănit o mulţime de călugări şi mireni.
„Ce folos ar avea omul să câştige lumea întreagă, dar să‑şi păgubească sufletul? Sau ce-ar putea da omul în schimbul sufletului său? Călugării sunt cei mai buni negustori. Pierd puţin şi câştigă mult. Le lasă pe cele mici şi le dobândesc pe cele mari. Dispreţuiesc cele vremelnice şi aleg cele veşnice. Se leapădă de cele lumeşti şi îşi strâng comoară în ceruri”.
„Îmi vor rămâne întipăriţi în minte pentru totdeauna aceşti părinţi cu chipurile lor smerite, tăcute, cu ochii plecaţi în pământ, cu dulamele ponosite, cu ciorapi albi de lână, cu ghetele butucănoase, cu desaga, toiagul şi cu şiragul de mătănii în mână, ros de atâta folosire... Nu‑i voi uita niciodată. Patruzeci de ani au trecut, dar taina tăcerii lor, străduinţa lor de a rămâne tot timpul în umbră, îmi stârnesc şi acum admiraţia, pe care o păstrez în suflet neatinsă, de parcă i‑aş fi văzut ieri. Însufleţite vase pline de mir ale Sfântului Duh! S‑au lepădat de toate cele din afară, de toate câte ţin de rânduiala acestei lumi, de toate cele deşarte. Au săpat în adâncul sufletului lor, şi‑au lucrat lumea lăuntrică şi au găsit astfel comoara. L‑au găsit pe Dumnezeu, au găsit Împărăţia cerurilor. Câte nu ar avea să spună lumii acesteia, care şi‑a pierdut calea şi liniştea, această lepădare de sine, acest eroism fără asemănare, această îndumnezeire a lor întru Iisus Hristos!”
Arhim. Heruvim Karambelas
Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a volumului Moștenirea bătrânilor athoniți: jurnal duhovnicesc, apărut pentru prima dată la Editura Sophia în 2004.
Cumparate frecvent impreuna
Detalii
Ce spun clientii
Surpriza a fost extrem de mare, cartea te poartă cu sufletul acolo, te îndepărtează sufletește de lumea materială și îți hrănește sufletul. Citind despre simplitatea materială aproape inexistentă chiar îți dai seama cât de importantă este relația cu Dumnezeu. Am avut o trăire interioară pe care nu o pot descrie, dar pot explica modul în care se manifesta, fie îmi doream să revin asupra unor propoziții cu dorința de a pune la suflet mai multe înțelesuri, fie că mă opream din citit și mă gândeam la măsura credinței acestor sfinți.
Pentru cine dorește să-și hrănească sufletul cu lectură duhovnicească este o adevărată bucurie această carte.
O recomand cu mult drag! Nu ai cum să nu schimbi ceva în viața ta după ce o citești.
Lectură profundă!🙏
Nu trebuie citit doar cu mintea ,ci și cu inima.
Preț bun.
Recomand.