- Alti clienti au cumparat
- Descriere
- Cumparate frecvent impreuna
- Detalii
- Ce spun clientii
- Cele mai apreciate carti
Alti clienti au cumparat
Descriere
Fericitul Filotei Zervakos, ucenicul preaiubit al Sfântului Nectarie de la Eghina, și-a trăit întreaga viață urmându-L pe Hristos, de a Cărui dragoste sufletul i s-a aprins încă din copilărie. Trecând, de-a lungul anilor, prin felurite ispite și încercări, fericitul Filotei și-a început calea monahală cu binecuvântarea Sfântului Nectarie. După pilda marelui său părinte duhovnicesc, fericitul Filotei s-a dăruit cu totul slujirii aproapelui, prin predicile pe care le-a rostit în multele lui călătorii, prin jertfelnicia lui deplină, prin cuvântul înflăcărat, sincer și mângâietor deopotrivă, prin înțelegerea adâncă și plină de dragoste atât a firii omenești căzute și neputincioase, cât și a înaltei chemări a omului spre sfințenie.
Adresate în primul rând celor trăitori în lume, care încearcă să se apropie de Hristos în timp ce se luptă cu problemele lor firești, de fiecare zi, viața fericitului Filotei și cuvintele cuprinse în această carte sunt simple, vii și pline de căldură; uneori zguduie sufletul și-l trezesc din amorțire, alteori îl mișcă și îl îndeamnă spre nevoință și spre urmarea lui Hristos, aprinzându-l de dorirea Împărăției Lui celei veșnice.
***
„Am venit aici ca să vă înfățișez chipul și lucrarea prin care să deveniți cu toții fericiți. Dacă ascultați sfaturile și îndemnurile mele părintești, să știți că veți fi fericiți cu toții, veți deveni cu toții bogați, vă veți face cinstiți și slăviți cu adevărat. Căci nu sunt cuvintele mele, ci cuvintele lui Dumnezeu, pe care ni le-a predicat în Evanghelia Sa Însuși Hristos, Cel Care a venit în lume să ne călăuzească pe drumul mântuirii și al fericirii adevărate. De asemenea, sunt cuvintele Sfinților Apostoli, ale prorocilor și învățătorilor credinței noastre. Ca părinte duhovnicesc, am datoria de a vi le spune, ca să fiți fericiți. Luați aminte dar, să aflați cum să fiți fericiți și în această viață trecătoare, și în cea veșnică.” (Fericitul Filotei Zervakos)
Cumparate frecvent impreuna
-
-
-
Parintele Ioanichie Balan, cel cu Hristos in inima si niciodata singur - Parintele Constantin Catana6,00 RON 10,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
Călăuze duhovnicești pentru vremurile noastre – de Ciprian Voicilă18,00 RON 30,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
Testament – Viața Părintelui Arsenie Papacioc | Cuvinte de folos9,00 RON 15,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
-
Viata si minunile Sfantului Alexie de la Goloseev10,80 RON 18,00 RON valabil pana la 08 nov.
Detalii
Ce spun clientii
Cele mai apreciate carti
-
Postul și relațiile conjugale. Repere. Poticniri. Pogorăminte - de Danion Vasile18,00 RON 30,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
-
Despre înfruntarea necazurilor. Scrisoare către cel care suferă - de Danion Vasile18,00 RON 30,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
-
Duhovnicul - Prieten sau dusman? - de Danion Vasile10,80 RON 18,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
-
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trăit-o la Ierusalim - de Danion Vasile12,00 RON 20,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
-
Dialoguri athonite pe teme contemporane - Părintele Theologos și Danion Vasile15,00 RON 25,00 RON valabil pana la 08 nov.
-
-
Despre infruntarea bolii. Scrisoare catre omul bolnav18,00 RON 30,00 RON valabil pana la 08 nov.