Patericul este o carte din care invatam cum sa ne lucram pocainta in cadrul razboiului nevazut si cum sa iubim pe aproapele. Si pentru ca Hristos a spus ca dragoste mai mare ca aceasta nu este, ca cineva sa-si puna sufletul pentru prietenii sai (In. 15, 13), iata un cuvant de la Avva Pimen: Zis-a iarasi Avva Pimen: De va auzi cineva un cuvant rau, adica de mahnire, putand si el sa zica asemenea, si se va lupta sa nu-l zica, sau de i se va face strambatate si va suferi si nu va rasplati, unul ca acesta isi pune sufletul sau pentru aproapele sau. Iar Avva Antonie a zis ca sila cea mare a omului este sa puna greseala sa inaintea Domnului si sa astepte ispita pana la rasuflarea cea mai de pe urma.