Părinţii se plâng uneori ca sunt prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a se putea ţine de o regulă de rugăciune. Cu toate acestea, fiecare poate rosti fie şi numai o singură dată, la intervale regulate (de exemplu, o dată la fiecare ceas sau jumătate de oră) rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, rostind cuvintele încet, cu luare-aminte şi din toată fiinţa, evitând orice alt gând. Intensitatea unei asemenea rugăciuni, chiar atunci când avem puţin timp la dispoziţie sau suntem prinşi cu alte activităţi, are efectul de a prelungi starea de rugăciune şi sentimentul prezenţei lui Dumnezeu până la următoarea rostire a rugăciunii.

Unii părinţi îmi spun câteodată că uită de Dumnezeu atunci când nu se află în biserică. Or, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, însăşi familia noastră trebuie să devină o „mică biserică”. Trebuie să chemăm preotul să ne binecuvânteze casa, trebuie să avem icoane, să folosim tămâie. Ne va fi poate de folos să ascultăm din când în când muzică liturgică. Dar nu înseamnă că de acum înainte trebuie să renunţăm la toate celelalte tablouri în favoarea icoanelor şi la orice alt gen de muzică pentru a asculta numai muzică religioasă sau să evităm orice altă conversaţie privitoare la aşa-zisele lucruri „lumeşti”. Este mult mai eficient pentru noi să încercăm să păstrăm necontenit în inimile noastre duhul rugăciunii, fiind conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu.

Să ne rugăm în fiecare dimineaţă: „Doamne, dacă eu Te uit, Tu nu mă uita” sau „Doamne, întoarce-Ţi privirea către copiii mei, chiar atunci când ei nu-şi mai aduc aminte de Tine”.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, pp. 36-37)

***
Rugăciunea trebuie să se facă în taină, ca să nu ştie vecinii şi rudele cum şi cât se roagă şi posteşte fiecare în casă. Căci aşa ne învaţă Mântuitorul: Când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6,6). A intra în cămară înseamnă a te ruga din inimă, a te ruga în taină. Rugăciunea să se facă în comun, cu toţi membrii familiei − părinţi, fii şi nepoţi − mai ales când copiii sunt mici, căci zice Domnul: Unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18, 20). Rugăciunea în comun are mai mare putere decât rugăciunea individuală, însă unde nu sunt copii mici, creştinii se pot ruga singuri.

Rugăciunea să se facă din inimă, cu credinţă, cu post şi metanii după putere, cu statornicie şi cu multă smerenie, cum zice proorocul David: Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu (Psalmul 129,1). Iar în alt loc zice: Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmul 50, 18). Apoi zice: Smeritu-m-am şi m-am mântuit (Psalmul 114, 6). Este mare păcat să se laude cineva cu rugăciunea şi cu faptele sale bune, căci pierde toată plata şi este părăsit de Dumnezeu. Rugăciunea să se facă neîncetat de către credincioşi, adică în tot timpul şi locul, atât din carte cât şi liber, din memorie, repetând mereu pe cale şi la lucru rugăciuni scurte, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5,17).

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 97)

Mai multe Rugaciuni pentru bunastare si pace in familie