În luna aprilie 1994 a venit la Hozeva un grup de închinători din Grecia. În grup era o femeie cu fiica ei. Mama era în vârstă de 50 de ani, iar fiica de vreo 18. Când fiica a încercat să se apropie de racla Sfântului Ioan Iacob cu o lumânare aprinsă în mâini, monahul Ghermanos, de origine greacă, a oprit-o să se apropie și a scos-o afară din biserică pentru că era îmbrăcată necuviincios. Mama ei, fiind de partea fiicei, a sărit cu gura făcând mare gălăgie la monahul Ghermanos, spunând că fiica ei fiind domnișoară se poate îmbrăca oricum. La care monahul Ghermanos i-a zis: Biserica este loc sfânt, loc de rugăciune. Nu este loc de distracții și nici plajă unde poți merge oricum, chiar și dezbrăcat.

Fiica, tulburată, a ieșit afară pe balcon și când mama ei s-a apropiat să sărute racla Sfântului Ioan Iacob, Sfântul s-a întors cu fața spre ea, a oftat adânc și pe fața Sfântului erau numai picături de apă. Femeia a țipat și speriată fiind a luat-o la fugă pe scări coborând spre poartă, unde a căzut rupându-și amândouă picioarele. Toată lumea s-a îngrozit de această întâmplare.

Părinții din mănăstire au luat-o pe targă și au dus-o pe femeie până la autocar. Femeia a mărturisit în fața tuturor că ea este vinovată că nu și-a crescut bine fiica și când s-a apropiat să se închine avea îndoială asupra Sfântului Ioan Iacob zicând în mintea ei că este un cadavru nu un Sfânt. Apoi, cerându-și iertare de la Părintele Ghermanos a mărturisit că pentru păcatele ei a pedepsit-o Sfântul Ioan Iacob.

De atunci, Sfântul Ioan Iacob a rămas cu capul întors spre dreapta, parcă mustrându-i pe cei ce se apropie fără evlavie și îmbrăcați indecent.

Din Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul – Opere complete, Editura Doxologia, 2013

***

Cinstirea sfintelor moaşte îşi găseşte un temei adânc în învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe. Actul de cinstire a rămăşiţelor pământeşti ale sfinţilor apare în deceniile veacului apostolic şi continuă în veacul următor. Mântuitorul Însuşi vorbea despre calitatea deosebită pe care o dobândesc cei care se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Său, primind în felul acesta arvuna nemuririi. Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că, „dacă ucideţi, cu duhul, faptele trupului, veţi fi vii“. Faptul că Biserica a cinstit de la început sfintele moaşte ne-o atestă, înainte de toate, Sfânta Scriptură.

După ce a fost tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, „ucenicii lui au luat trupul lui şi l-au înmormântat şi s-au dus să-i dea de ştire lui Iisus (Matei 14, 12). De asemenea, „bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el“ (Fapte 8, 2). Cunoaştem din istoria Bisericii câtă cinstire i-a fost acordată atât capului Sfântului Ioan Botezătorul, când a fost aflat, cât şi sfintelor moaşte ale arhidiaconului Ştefan, care au fost răspândite până la Constantinopol, şi în Africa la Hippo, unde a slujit Fericitul Augustin.

Mai ales după încetarea persecuţiilor, relicvele sfinţilor au fost căutate, dezgropate, duse cu veneraţie, mai cu seamă în metropole bisericeşti şi reşedinţe episcopale. Tot în această vreme, întrucât de timpuriu bisericile se zideau mai ales pe mormintele martirilor, se împărţeau moaşte la toate bisericile spre a fi zidite în altarele lor.

Cultul sfinţilor se naşte aproape indisolubil legat de cultul şi cinstirea sfintelor moaşte. Creştinii rânduiesc de timpuriu ca ziua în care martirii primeau cununa muceniciei să fie socotită drept zi de naştere în împărăţia lui Dumnezeu şi să fie cinstită şi serbată la locul unde erau îngropate sfintele moaşte. În epoca apostolică, nu numai trupul, ci şi hainele şi obiectele pe care le foloseau Sfinţii Apostoli erau cinstite şi mulţi bolnavi se tămăduiau numai la trecerea peste ei a umbrei trupului Sfinţilor Apostoli.

Motivul pentru care Biserica cinsteşte sfintele moaşte nu este numai unul de ordin comemorativ, în amintirea martirilor sau a celorlalţi sfinţi ai Bisericii, ci pentru că moaştele sunt cu adevărat sfinţite, adică poartă pecetea dumnezeiescului, sunt purtătoare de har, întrucât s-au împărtăşit de slava şi puterea dumnezeiască.

Proslăvind sfintele moaşte pentru puterea minunată ce le-a fost dată de Dumnezeu, creştinul ortodox cinsteşte însăşi puterea dumnezeiască din ele.

Citește și Papucii Sfântului Spiridon se tocesc constant