"Ați observat vreodată cum în Biblie este scris că bărbații urcă mereu în munți pentru a vorbi cu Dumnezeu? Cu toate acestea, în Scripturi, aproape niciodată nu citești de femei care merg la munte, și știm de ce - nu?

Pentru că femeile erau prea ocupate de grija vieții; nu au putut lăsa copiii, pregătirea meselor, casa nesupravegheată, grădina neîngrijită și încă alte o mie de responsabilități, pentru a face urcarea în munți!

Am vorbit zilele trecute cu o prietenă, spunându-i că, simt că nu sunt niciodată suficient de „liberă" din responsabilitățile mele, niciodată într-o liniște suficientă, sau loc suficient de Sfânt, pentru a avea timp de comuniune cu Dumnezeu. Răspunsul ei m-a copleșit: “De aceea Dumnezeu vine la femei! Bărbații trebuie să urce pe munte pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, dar Dumnezeu vine la femei oriunde s-ar afla ”.

Mă gândesc la cuvintele ei de câteva săptămâni și am căutat în Biblie, să vad dacă ceea ce a spus ea este adevărat.

Dumnezeu vine la femei unde sunt ele, când își fac lucrurile obișnuite, munca de zi cu zi. Le întâlnește la fântâni unde scot apă pentru familiile lor, în casele lor, în bucătăriile lor, în grădinile lor. El vine la ele în timp ce stau lângă paturile bolnavilor, în timp ce nasc, la cele ce îngrijesc persoanele în vârstă, la pregătirile de înmormântare și parastase.

Chiar și la mormântul gol, Maria a fost prima care a fost martoră la Învierea lui Hristos. Era acolo pentru că făcea corvoada feminină de a pregăti corect trupul lui Hristos pentru înmormântare.

În aceste aparent banale sarcini obișnuite, aceste femei din Scripturi s-au trezit față în față cu Divinitatea.

Așadar, dacă - la fel ca mine - începi vreodată să te plângi de faptul că nu ai atât de mult timp să petreci în munți cu Dumnezeu, pe cât ți-ai dori, amintește-ți că Dumnezeu vine la femei. El știe unde suntem și poverile pe care le purtăm. El ne vede și, dacă ne deschidem ochii și inimile, Îl vom vedea, chiar și în cele mai obișnuite locuri și în cele mai obișnuite lucruri”.

(Autor anonim)
Rugăciunea mamei pentru copiii săi

Dumnezeule, Ziditorule al tuturor făpturilor! Adăugând milă peste milă, m-ai făcut vrednică să fiu mamă, bunătatea Ta mi-a dăruit copii, şi îndrăznesc să spun că ei sunt copiii Tăi, fiindcă le-ai dat fiinţă, i-ai făcut vii înzestrându-i cu suflet nemuritor, i-ai renăscut prin botez spre viaţa cea potrivită cu voia Ta, i-ai înfiat şi i-ai primit în sânul Bisericii Tale.
Doamne! Păzeşte-i în har până la sfârşitul vieţii lor, învredniceşte-i să se împărtăşească de Tainele legământului Tău, sfinţeşte-i cu adevărul Tău, ca să se sfinţească în ei şi prin ei sfânt numele Tău! Trimite-mi ajutorul Tău haric ca să îi cresc spre slava numelui Tău şi folosul aproapelui! Dă-mi în scopul acesta răbdare şi putere!
Dumnezeule Atotbune! Fă-mă mamă care se veseleşte de copiii săi, ca să îmi fie bucurie în toate zilele vieţii mele şi sprijin la bătrâneţe. Învredniceşte-mă să mă înfăţişez împreună cu ei la Înfricoşătoarea Ta Judecată nădăjduind în milostivirea Ta şi să zic cu nevrednică îndrăznire: „Iată eu şi pruncii pe care i-ai dat mie, Doamne!", ca împreună cu ei, preaslăvind bunătatea Ta cea nepovestită şi iubirea Ta veşnică, să preaînalţ preasfânt numele Tău, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, în vecii vecilor. Amin.