Aşa că în loc să huleşti în momentele cele grele, mai bine să-I mulţumeşti lui Dumnezeu! În loc să cazi în deznădejde, să dai slavă! Deschide-ţi inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăieşte cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se uşurează şi suferinţa ta, deoarece mulţumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine şi te ocroteşte.

Dacă huleşti, vei pierde şi sprijinul lui Dumnezeu, diavolul se va ridica mai sălbatic împotriva ta, dar şi pe tine te vei vătăma mai rău. Nimic dintre cele bune nu este asemenea mulţumirii, aşa cum nimic nu este mai rău decât hula. Mulţumirea este comoara cea mare, bogăţia sporită, bunul neînfrânt, arma cea tare. Dimpotrivă, hula adânceşte răul şi ne lipseşte încă şi mai mult de cele pe care le-am pierdut. Ai pierdut bani? Dacă mulţumeşti lui Dumnezeu, foloseşti sufletul tău şi dobândeşti bogăţie mai mare, deoarece ai câştigat bunăvoinţa Domnului. Dacă blestemi însă, în afară de lucrurile pe care le-ai pierdut îţi pierzi şi mântuirea. Astfel, nici pe acelea nu le vei mai găsi, şi sufletul tău îl vei pierde.

„Dar sunt în necaz, şi îmi pierd cumpătul!”, te îndreptăţeşti tu înaintea mea. Nu, nu sunt de vină pentru aceasta strâmtorările care te înconjoară, ci indiferenţa ta.

Dar oare nu este de vină sărăcia? Nu este sărăcia pricina hulirilor, pentru că atunci trebuia ca toţi săracii să hulească. Căci îi vedem pe mulţi care trăiesc în sărăcie şi lipsuri mari, mulţumind continuu, în timp ce pe alţii care, chiar dacă se bucură de bogăţie şi lux, nu încetează să înjure şi să hulească. Deci, să nu zicem că boala, sărăcia şi viaţa grea ne silesc să hulim. Nu sărăcia, ci nesăbuinţa, nu boala, ci dispreţul faţă de Dumnezeu, nu suferinţele care vin una după alta, ci lipsa de evlavie îi conduce la hulă şi la orice fel de răutate pe cei care nu iau aminte.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Din Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 262-263

***

Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită

Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viață tuturor lucrărilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primește, Doamne, umilita mea rugăciune pe care o îndrept către Tine cu siguranța că mă vei ajuta.

Fii alături de mine Doamne, nu mă părăsi niciodată! Iartă-mă că greșesc mereu înaintea Ta. Îmi aduc aminte primele zile când mă rugam Ţie cu credință şi tânjesc după ele. Am ajuns sa-mi fie ruşine cu Tine, Doamne, şi de aceea Te rog să mă ierți şi să mă miluiești. Nu te-am mărturisit în faţa oamenilor, Doamne, Dumnezeul meu şi, în loc să fiu încredințat că Tu exiști, am mărturisit greșit despre Tine. Iartă-mă Doamne al meu!

Auzi glasul rugăciunii mele şi cererea mea, căci mă rog către Tine precum David psalmistul, care zice: „Doamne auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta nimeni din cei vii”.

Păcate mari mi-au cuprins sufletul, ca niște lanţuri mă ţin şi îmi frâng, puţin câte puţin, trupul. Zilele trec, anii se duc, iar eu rămân același păcătos. Dar Tu, Doamne, nu vei înceta să mă asculți. Tu mă vei ajuta, Doamne al meu, şi mă vei sprijini. Vei fi alături de mine ziua şi noaptea, la bucurie şi necaz. Căci Tu pe toate le rânduiești cu mare înțelepciune, şi Ţie mărire înălțăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

O carte de sprijin în acest sens este Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei - Sfantul Siluan Athonitul