Nu aveti nici un produs in cos

Viata Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir si aflarea Sfintelor sale Moaste

Viata Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir si aflarea Sfintelor sale Moaste

Mitropolitul Pantelimon al Veriei

Viata Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir si aflarea Sfintelor sale Moaste


Mirul simțit al Izvorâtorului de Mir, care poate fi pipăit și care curge de veacuri întregi ca o minune vadită a lui Dumnezeu și ca o dovadă a răsplătirii Lui, a fost arma preaputernică împotriva patimilor, săgeata necruțătoare împotriva nevăzuților vrăjmasi, alungător al intristărilor, leac al bolilor și scut nebiruit împotriva dușmanilor, care de multe ori au încercuit cetatea, voind să o cucerească.

Dar atunci când văzuții și nevăzuții vrăjmași simțeau mirosul plăcut al mirului sau vedeau armele de aramă ale lui Dimitrie, sângele si mirul, o luau la fugă și nu se mai întorceau rupând astfel stransoarea pricinuită de asediu. Așa a supraviețuit Tesalonicul și va trai în veci, în ciuda multor "admiratori" ai lui.
Descrierea cartii Viata Sfantului Marelui Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir si aflarea Sfintelor sale Moaste de Mitropolitul Pantelimon al Veriei a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
5 lei
Cos de cumparaturi

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de la editura Evanghelismos


0731 566 915


Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x