Nu aveti nici un produs in cos

Viata mea. Marturia mea

Viata mea. Marturia mea

Ieromonah Adrian Fageteanu

Viata mea. Marturia mea

Editura: Areopag

Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaş luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic.
Părintele Justin Pârvu
 
 
Aceasta este prima carte despre părintele Adrian Făgeţeanu care a văzut lumina tiparului. Conţine interviuri luate părintelui Adrian de Andrei Dârlău, în prezenţa altor credincioşi, apărute într-o ediţie îngrijită de Ciprian Voicilă. Volumul ne prezintă viaţa unui haiduc care a ales calea mănăstirii. Interviurile sunt vii, părintele deschizându-şi inima în faţa celor care îl ascultau. O carte care va mângâia inimile celor care l-au cunoscut pe părintele Adrian la Antim, la Putna sau la Lainici. O carte mărturie despre unul din ultimii supravieţuitori ai unui alt univers – în care oamenii cred în Dumnezeu şi sunt gata să îşi dea viaţa pentru el. Şi nu doar la nivel retoric, ci prin fapte…
Editorul
Descrierea cartii Viata mea. Marturia mea de Ieromonah Adrian Fageteanu a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
10 lei
Cos de cumparaturi

Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de la editura Areopag




Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii



 


A.N.P.C.
x