Nu aveti nici un produs in cos

Sfantul Efrem cel Nou – Luminatorul celor care invata sau au de trecut examene ori incercari

Sfantul Efrem cel Nou – Luminatorul celor care invata sau au de trecut examene ori incercari

Sfantul Efrem cel Nou – Luminatorul celor care invata sau au de trecut examene ori incercari

Editura: Sophia

Preacuvioase Părinte Efrem, lumina dumnezeiască pe care ai purtat-o în adâncul sufletului s-a făcut cunoscută tuturor dintru tăria și bărbăția duhovnicească prin care ai înfrânt caznele călăilor tăi, biruind desăvârșit prin moartea martirică. Nu puteau ei pricepe nicidecum ceea ce se petrecea sub ochii lor: îți omorau trupul, dar sufletul tău era veșnic biruitor cu Hristos; ţi-au vărsat sângele pe pământ, iar Dumnezeu revarsă peste veacuri mulțime de minuni prin tine; ţi-au ciopârţit trupul spre a-și duce la plinătate batjocura, iar astăzi zeci de mii de oameni aleargă să se închine sfintelor tale moaște; întru tine se sălășluia Mântuitorul Hristos cu a Sa lumină, întru ei se afla stăpânitorul cel cumplit al lumii dimpreună cu bezna iadului. Nu găsim cuvinte spre a ne bucura și a-ți aduce cinstea cuvenită, dar, după a noastră putere și înțelegere, te rugăm să luminezi și sufletele noastre cu dragostea Domnului Hristos, ca, pecetluindu-ni-se inimile întru ea, să punem temelie nouă a vieții, dobândind minte trează și veghetoare, întru care să deosebim duhurile gândurilor noastre. Și fie ca, astfel luminați, să purcedem și noi întru împlinirea poruncilor Sfintei Evanghelii, în care sălășluiește puterea Fiului Tatălui și care pot să facă lucrătoare Împărăția lui Dumnezeu care se află înlăuntrul nostru.
Descrierea cartii Sfantul Efrem cel Nou – Luminatorul celor care invata sau au de trecut examene ori incercari a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
5 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Sfantul Efrem cel Nou

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de la editura Sophia




Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x