Nu aveti nici un produs in cos

Psaltirea

Psaltirea

#

Psaltirea


„…altceva ne învaţă cărţile profeţilor, altceva cele istorice, altceva Legea şi altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate. Ea profetizează cele viitoare, însemnează fapte istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ca să spunem într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos. Ea vindecă rănile cele vechi ale sufletului şi aduce cât se poate de grabnic însănătoşirea celui de curând rănit…Psalmul este liniştea sufletelor, răsplătitorul păcii, potolitorul gălăgiei şi al valului gândurilor. …Psalmul face ca pustiurile să se arate locuite şi patimile să fie înfrânate...Psalmul este glasul Bisericii; el înveseleşte sărbătorile şi face să se nască în inima credinciosului dorul după Dumnezeu…numai aici poate să găsească teologia cea desăvârşită, aici prezicerea venirii în trup a Domnului Hristos, aici ameninţarea judecăţii celei veşnice, aici teama de iad, aici făgăduinţa măririi ce ne aşteaptă, ca şi dezvăluirea tainelor celor nepătrunse, căci toate se găsesc adunate aici, în cartea Psalmilor, întocmai ca într-o comoară bogată, care este pusă la îndemâna tuturor.” 

Din cuvântul înainte la Psalmi al Sfântului Vasile cel Mare 

Format: 17 / 24
Descrierea cartii Psaltirea de # a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
42 lei
Cos de cumparaturi

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:



Carti de #


Carti de la editura Institutul Biblic (IBMBOR)


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x