Nu aveti nici un produs in cos

Principii ortodoxe de crestere a copiilor. Educarea lor pentru Imparatia lui Dumnezeu

Principii ortodoxe de crestere a copiilor. Educarea lor pentru Imparatia lui Dumnezeu

Philip Mamalakis

Principii ortodoxe de crestere a copiilor. Educarea lor pentru Imparatia lui Dumnezeu

Editura: Sophia

Dragostea nu‑l răsfaţă pe copil şi nici nu îi face viaţa uşoară. Dragostea se manifestă prin asceza reală de a rezista ispitei cedării sau enervării şi de a stabili limite clare şi sistematice, rămânând totodată de partea copilului. Philip Mamalakis

***

Philip Mamalakis, lector al Institutului Teologic Grec Ortodox „Holy Cross” din Boston, unde ţine cursul de îngrijire pastorală, este teolog şi psiholog, deţinător al unui doctorat în dezvoltarea copilului şi relaţiile familiale, cu specializare în căsătorie şi terapia de familie. Cartea de faţă, rod a peste douăzeci de ani de experienţă profesională şi parentală, este una dintre lucrările pe care şi le doreşte în bibliotecă orice părinte care întâmpină probleme în relaţiile cu copiii săi şi în creşterea acestora. Stilul de expunere lucid, logic şi excelent organizat al psihologului şi profesorului se îmbină desăvârşit în această lucrare cu căldura credinţei, cu dragostea şi jertfel­nicia de părinte a şapte copii, care ştie nu din auzite ce înseamnă nevoinţa educării pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

***

Philip Mamalakis – deținător al unui masterat în teologie şi al unui doctorat în dezvoltarea copilului şi relaţiile familiale, cu specializare în căsătorie şi terapia de familie – este lector al Institutului Teologic Grec Ortodox „Holy Cross” din Boston, unde ține cursul de îngrijire pastorală. Domeniul său de interes profesional este teologia pastorală ortodoxă, cu un accent deosebit pe căsătorie, familie și creșterea copiilor. El studiază, de asemenea, interfața dintre teoria psihologică contemporană și teologia ortodoxă. De 21 de ani ține seminarii despre creşterea copiilor şi scrie lucrări pe această temă. Colaborează cu Departamentul pentru Căsătorie și Familie al Arhidiocezei Ortodoxe Grecești în dezvoltarea unui pro
Descrierea cartii Principii ortodoxe de crestere a copiilor. Educarea lor pentru Imparatia lui Dumnezeu de Philip Mamalakis a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
30 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Familie, Copii

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de la editura Sophia


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x