Nu aveti nici un produs in cos

Mama ortodoxa. Dezvoltarea fizica si duhovniceasca a copilului de la nastere la adolescenta

Mama ortodoxa. Dezvoltarea fizica si duhovniceasca a copilului de la nastere la adolescenta

Mama ortodoxa. Dezvoltarea fizica si duhovniceasca a copilului de la nastere la adolescenta

Editura: De Suflet

Nu este un secret faptul că fiecare copil trebuie educat ținându‑se cont de temperamentul, caracterul și capacitățile sale. Probabil că nu este foarte greu să‑l transformi într‑un mic rob în condițiile unei discipline de fier, dar va fi mult mai dificil să culegi pe termen lung roadele unei astfel de „educații”. Să nu se înșele părinții‑dictatori că vor reuși să cultive pe această cale în sufletul lui smerenia și ascultarea – mari virtuți creștinești! De fapt, ei riscă să facă din el un om nefericit sau chiar bolnav. La extrema cealaltă a educației este dra­gostea oarbă a părinților față de odrasla lor. Aceasta dezvoltă în copil neînfrânarea și egoismul, care atrag după sine boli duhovnicești, nu de puține ori și trupești. „Să le iertăm copi­ilor lipsa de seriozitate și neatenția, scrie Sfântul Teofan Zăvorâtul, dar nu răutatea și viclenia...”

Simțind dragostea, grija, blândețea părinților, copilul va împărtăși aceeași iubire prin faptă. Dacă părinții și‑au educat din pruncie fiii cu înțelepciune și discernământ, obișnuindu‑i cu un comportament atent și cu o atitudine binevoitoare față de oameni, ei vor perpetua acest model de comportament toată viața.

Cartea de faţă, preocupată de responsabilitatea deosebită a educării copiilor în tradiția Ortodoxiei, este un ghid în care va afla răspunsuri orice părinte interesat de sănătatea du­hovnicească și fizică a copiilor săi.
Descrierea cartii Mama ortodoxa. Dezvoltarea fizica si duhovniceasca a copilului de la nastere la adolescenta a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
25 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Familie

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de la editura De Suflet


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x