Nu aveti nici un produs in cos

Lumina Evangheliei

Lumina Evangheliei

Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc

Lumina Evangheliei

Editura: Agnos

Exegezele din acest volum se vor a fi, în primul rând, un ajutor pentru preoți la împlinirea misiunii lor sfinte de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Ele și sunt ancorate puternic în acest cuvânt, evitând orice diluare oratorică. Alcătuite de către un profesor de Studiul Noului Testament, aceste exegeze reflectă în special - cum o arartă titlul însuși al cărții - perspectiva exegezei biblice. Pe de altă parte, deși bazate pe analiza exegetică, aceste exegeze sunt dezvoltări tematice. Ele și au fiecare, un titlu, care indică tema tratată în special în abordarea respectivă. Temele, capitole ale credinței cea "dată sfinților o dată pentru totdeauna" (Iuda 3), sunt luate în considerare și prezentate din perspectiva actuală a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu.

Pr. Prof. Vasile Mihoc
Descrierea cartii Lumina Evangheliei de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
35 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Parintele Vasile Mihoc

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate



Carti de la editura Agnos


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x