Nu aveti nici un produs in cos

Educarea copilului intru credinta Vol I. Probleme dificile de educatie

Educarea copilului intru credinta Vol I. Probleme dificile de educatie

Preot Constantin Parhomenko, Elizaveta Parhomenko

Educarea copilului intru credinta Vol I. Probleme dificile de educatie

Editura: Egumenita
Nr. de pagini: 432

Pentru noi, părinţii, este firească dorinţa de a vedea în copil oglindirea ideilor noastre, a ceea ce ne este drag şi poate chiar a ceea ce noi înşine nu am reuşit să transpunem în viaţă. Adesea suntem nevoiţi să ne privim cu tristeţe şi să remarcăm cât suntem de departe de ideal. Acest lucru regretabil nu trebuie totuşi să ne oprească în năzuinţa de a le oferi maximum copiilor noştri.

Dacă nu suntem în stare să înfruntăm în anumite aspecte nedesăvârşirea noastră sau înţelegem că o facem mult mai lent decât ne-am dori, nu înseamnă că pruncii noştri vor face altfel. Copilul percepe exemplul părintesc, însă noi nădăjduim şi la creşterea trăsăturilor pozitive în el. Dacă nu am realizat ceva, dar năzuim înainte, putem nădăjdui că micuţul va face un pas în faţa părinţilor săi. Dacă nu prea ştim să ne rugăm, avem nădejdea că această artă i se va da copilului mult mai uşor.

Nu suntem întotdeauna credincioşi lui Dumnezeu şi ne dorim ca pruncii noştri să aibă multe reuşite în această privinţă: să aibă mai multă încredinţare lui Dumnezeu, să-I fie mai credincioşi. Aşa şi trebuie să fie.
Descrierea cartii Educarea copilului intru credinta Vol I. Probleme dificile de educatie de Preot Constantin Parhomenko, Elizaveta Parhomenko a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
18 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Educatie, Copii

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate



Carti de la editura Egumenita


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x