Nu aveti nici un produs in cos

Diamante duhovniceşti. Din omiliile lui Dimitrie Panagopoulos

Diamante duhovniceşti. Din omiliile lui Dimitrie Panagopoulos

#

Diamante duhovniceşti. Din omiliile lui Dimitrie Panagopoulos

Editura: Egumenita
Nr. de pagini: 144

Când ne rugăm în faţa lui Dumnezeu, trebuie să fim cu inima înfrântă. Noi ne înfăţişăm însă cu egoism şi cu inimile reci. Doar ne facem datoria. De exemplu, citim rugăciunile de seară, fără să plângem şi fără simţământul unei adevărate vinovăţii. 
Omul trebuie să fie întotdeauna cu ochii în lacrimi văzând bunătăţile pe care Dumnezeu i le oferă. Întotdeauna să Îi mulţumească. Dacă însă omul va fi păcălit şi va crede că tot ce a făcut este al lui, va veni şi ziua în care va ieşi ca firul de păr din aluat şi va fi umilit. 
Fiecare ispită şi suferinţă în viaţa omului este şi o călire, o şlefuire. Este o pilire, care şlefuieşte o anormalitate a sufletului lui, pentru a-l face potrivit pe acesta pentru Împărăţia cerurilor. 
Cu smerenie să primeşti şi nu ca şi cum ţi s-ar cuveni ceva. Să te consideri pe tine însuţi nevrednic pentru a primi, şi atunci, în ochii lui Dumnezeu, eşti vrednic să primeşti. 
Descrierea cartii Diamante duhovniceşti. Din omiliile lui Dimitrie Panagopoulos de # a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
6 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Omilii

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de #


Carti de la editura Egumenita


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x