Nu aveti nici un produs in cos

Despre bolile tainice ale sufletului

Despre bolile tainice ale sufletului

Arhimandrit Lazar Abasidze

Despre bolile tainice ale sufletului

Editura: Sophia

În zilele noastre, foarte mulţi oameni care au cunoscut adâncurile întu¬ne¬coase ale necredinţei, dar din mila lui Dumnezeu au fost scoşi din acest iad şi chemaţi la lumină, se nasc la o nouă viaţă, cu totul diferită de aceea pe care au trăit‑o până acum. Se poate însă întâmpla ca omul să nu-şi simtă bolile duhovniceşti, şi dacă nu-şi obişnuieşte privirea să fie atentă la neputinţa sufletului nu se va lipi de el pocăinţa lăuntrică. Fără aceasta, viaţa duhovnicească nu va avea un reper, şi el se va abate pe un drum greşit. Este important ca de la bun început viaţa duhovnicească a credinciosului să ia o orientare corectă, iar pentru aceasta e necesar să-i vorbim despre viclenia patimilor lăuntrice, să-i deschidem ochii asupra acelei lumi lăuntrice întunecate cu care el urmează să se lupte şi care deseori se ascunde sub masca virtuţii şi a dreptăţii.

Scopul acestei cărţi a arhimandritului Lazăr Abaşidze, sihastru din Munţii Georgiei, este ca sprijinindu-se pe îndru¬mările Sfinţilor Părinţi din vechime şi ale Părinţilor timpurilor din urmă să-i deştepte, să-i pună în gardă, să-i protejeze pe creştinii începători arătându-le unele curse tainice ale bolilor sufleteşti ascunse, profunzimea căderii noastre şi viclenia duhurilor rele, încât să poată observa şi evita şi singuri „virtuţile” exterioare sub care pot fi ascunse mişcări tainice ale sufletului bolnav.
Descrierea cartii Despre bolile tainice ale sufletului de Arhimandrit Lazar Abasidze a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
18 lei
Cos de cumparaturi

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de la editura Sophia


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x