Nu aveti nici un produs in cos

Despre ajutorul Maicii Domnului

Despre ajutorul Maicii Domnului

#

Despre ajutorul Maicii Domnului

Editura: De Suflet
Nr. de pagini: 144

De două mii de ani Maica Domnului, ceea ce L-a născut pe Hristos cu trup, ne e după Dumnezeu ajutorul cel mai mare şi scăparea neîndoielnică din toate nevoile. Icoana ei a luminat nenumărate case, a îndepărtat năpaste fără număr, a izbăvit din moartea cea îndoită – trupească şi sufletească – care ameninţă pururea viaţa omului; rugăciunile către ea au înţelepţit prunci, au luminat tineri, au alinat bătrâni, şi mijlocirea ei a adus mântuire dintotdeauna neamului nostru. 
Cartea de faţă – ca tot lucrul ce slujeşte spre sporirea evlaviei şi spre apropierea sufletească a omului de Născătoarea lui Dumnezeu – va fi de folos oricărui creştin. Lămuriri ale teologilor şi nevoitorilor cu privire la însemnătatea Maicii Domnului, rostiri de Dumnezeu insuflate ale Sfinţilor Părinţi despre puterea şi măreţia ei, povestiri minunate din istoria Bisericii: toate sunt izvoare de folos pentru omul ostenit şi împovărat, din care bând va putea găsi putere şi mângâiere, nădejde bună şi luminare în toate zilele vieţii lui. 
Descrierea cartii Despre ajutorul Maicii Domnului de # a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
10 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: Maica Domnului

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate



Carti de la editura De Suflet


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x