Nu aveti nici un produs in cos

Cum sa nu devii victima, cum sa nu mai fii victima

Cum sa nu devii victima, cum sa nu mai fii victima

#

Cum sa nu devii victima, cum sa nu mai fii victima

Editura: Sophia
Nr. de pagini: 240

Violenţa este, din păcate, prezentă în viaţa multora dintre noi. În ciuda idealurilor afirmate de Evanghelie şi a interdicţiilor legii omeneşti, ea continuă să întunece vieţi, să mutileze destine, să-şi lase amprenta distructivă asupra caracterului şi personalităţii celor pe care îi afectează, cele mai vulnerabile categorii fiind femeile aflate în relaţii cu bărbaţi abuzivi, dar mai cu seamă co­piii, a căror suferinţă – multă vreme subapreciată şi neglijată – nu a putut să nu atragă până şi atenţia legislatorilor de la noi. 
Cartea de faţă, care înmănunchează diversele perspective ale psihologilor ortodocşi, preoţilor şi, nu în ultimul rând, ale victimelor care au reuşit să se salveze şi să-şi recapete bunăstarea sufletească, oferă celor interesaţi puncte de reper întemeiate și premise trainice pentru a înţelege mecanismele violenţei, a o contracara şi a evita tragicele urmări pe care aceasta le poate aduce în viaţa noastră şi a celor din jurul nostru. 
Descrierea cartii Cum sa nu devii victima, cum sa nu mai fii victima de # a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
24 lei
Cos de cumparaturi
Cuvinte cheie: psihoterapie ortodoxă

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate


Carti de #


Carti de la editura Sophia


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x