Nu aveti nici un produs in cos

Cale spre bunatate

Cale spre bunatate

Arhimandrit Teofil Paraian

Cale spre bunatate

Editura: Sophia

Cartea de faţă cuprinde cuvântări pe care le-am ţinut la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Deşi sunt ţinute cu prilejul spovedaniei obştei, ele nu se referă direct la aceasta şi nu au în vedere spovedania propriu-zisă. Aceste cuvântări au fost alcătuite de cele mai multe ori spontan, în folosul ascultătorilor. Multe din idei mi-au venit în timpul expunerii, aşa încât s-ar putea spune că ele sunt inspirate. Da, într-adevăr, sunt inspirate de pregătirea mea de-a lungul vieţii şi de cultura pe care mi-am agonisit-o.

Cărţii i-am dat titlul Cale spre bunătate pentru că în cuvântările pe care le-am ţinut se urmăreşte îmbunătăţirea omului, în general şi în special. Fără îndoială că există şi multe alte valori pe care le poate urmări omul, dar de măsura bunătăţii nu-i nici una.

Bunătatea ne face asemănători cu Dumnezeu Cel Bun şi ne apropie de El în vremelnicie şi în veşnicie. Cu bunătatea ne ducem înaintea lui Dumnezeu şi ne menţinem în legătură cu El.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim buni, ca unii care învăţăm din această carte să mergem pe calea care duce la bunătate. 

Arhimandrit Teofil Părăian
Descrierea cartii Cale spre bunatate de Arhimandrit Teofil Paraian a fost facuta de Libraria Ortodoxia.
Comanda telefonica intre orele 9:00-17:00: 0731 566 915
bucati
25 lei
Cos de cumparaturi

Cei care au cumparat aceasta carte au mai cumparat si:


Carti Ortodoxe Recomandate



Carti de la editura Sophia


0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x