Nu aveti nici un produs in cos

Totul este să fii cu Hristos

Totul este să fii cu Hristos
Cum pot recupera din timpul pe care l-au pierdut şi cum pot împlini poruncile lui Dumnezeu cei care nu au primit educaţie religioasă, dar care totuşi doresc să intre în viaţa monahală cu seriozitate?
 
- În viaţa duhovnicească nu se pune problema recuperării trecutului. Totul este să fii cu Hristos prezent în inimă continuu, orice ai face! Cine este prezent, repară trecutul şi cucereşte viitorul! Căci la mănăstire nu se pleacă decât dintr-o înaltă raţiune, dintr-o necesitate sufletească.
 
Ferice de tine! Nu contează trecutul, oricât ar fi fost de păcătos. Dacă spui: „Doamne, iartă-mă!”, cu toată inima, te iartă! Dar trebuie să fii atent, să nu cazi mai rău. Că spune în Evanghelie: De acum te-ai făcut sănătos, să nu mai greşeşti! Pentru că este mai uşor la urcat decât la coborât. Să vă gândiţi la cuvântul acesta când urcaţi scările la un bloc. E mai uşor să urci decât să cobori.
 

0731 566 915

Notificari Messenger
Reduceri si Promotii

 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x