Nu aveti nici un produs in cos

Noi am învățat…

Noi am învățat…
Noi am învățat: să aprindem lumânări și să facem avorturi; să sfințim crenguțe de salcie și să ne ruinăm familile; să construim biserici și să trăim în curvie; să ne închinăm la icoane și să rămânem indiferenți la suferința altora; să mergem la biserică și să-i chinuim pe cei de acasă.
 
Oare poate să mai continuie mult timp această stare a lucrurilor? Există o cale de ieșire? Desigur! E timpul să încetăm să trăim „conform conștiinței”, și să începem în sfârșit să trăim conform Evangheliei, pentru că s-a dovedit că nu prea ne putem baza pe conștiința noastră, iar uneori chiar e imposibil. Este timpul să ne oprim în sfârșit să credem „în suflet” și „în felul nostru”, deoarece să ne hrănim copiii în suflet, să primim salariu în suflet și să fim comod îmbrăcați în suflet nu e prea posibil.
 
Este timpul să ne aducem aminte de cuvintele lui Hristos că „nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.” (Mt. 7, 21). Ne-am bucurat prea devreme de „renașterea credinței” și prea repede am uitat că uneori credința, e mai rea decât necredința, căci de fapt Hristos a fost răstignit nu de atei. Sensul credinței constă în transformarea interioară a omului, iar atunci când un asemenea scop nu există, credința devine ipocrizie și fariseism, sau doar un ritual, care are scopul să ne încreadă că suntem „duhovnicești” și „credincioși”.
 
Pr. Roman Matiukov
 
sursa pravmir.ru

0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x