Carti Ortodoxe ale Sfintilor si Parintilor Duhovnicesti
Recomandarile noastre
Cele mai vandute carti
Cuvant de folos ortodox
Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat. - Părintele Nicolae SteinhardtCine mai e și Moș Crăciun?
Eram copil când au năpădit peste noi la școală și ne-au chemat la Orășelul Copiilor. Un fel de colț cu brad, ascuns între gunoaiele din cartier. Pe scenă s-au urcat secretarul de partid și sectoristul, altfel oameni faini. Atunci au devenit penibili. Cu o cravată roșie, cu nodul mare, stătea dinaintea noastră omul de la Județ, cum se numea trimisul de la Comitetul Județean al partidului. Era, cred, 1982. Au venit să ne spună că Moș Crăciun a murit... și că Moș Gerilă îi ia locul. Un tip în haine albastre, ca petlițele de la uniformele Securității, aveam să aflu ceva mai târziu. Cei mici, de la a patra în jos, au început să plângă. Au fugit acasă. Eu mi-am târât picioarele prin zloată. Pământul și cerul îmi păreau o zloată. Bradul, adus de cu seara în casă, numai tata știa de unde, o zloată și el. Mama mă liniștea, dar nu, nu mai era nimic de făcut. O tristețe groaznică așezase zloata peste sufletul meu de copil: Moș Crăciun murise...
Până a venit tata. A ascultat. A zis că e o prostie să cred asta. A luat de pe perete icoana Nașterii Mântuitorului. Mi-a povestit, cum știa el, ce se întâmplă acolo. Și apoi, văzând că nu m-a convins, a început să colinde. Tare, înalt, cu vocea lui de tenor ales. În câteva minute a sunat cineva la ușă. Mi-a fost teamă să nu fie sectoristul ori tipul de la partid... Era un vecin tânăr. Cerea tatei să-l primească să colinde și el. Bariton. Era Ajunul și plutea în aer un mister desăvârșit, altfel nu-mi explic cum, pe rând, toți vecinii de palier, apoi ceilalți, s-au strâns în cel mai curajos cor ce-l auzisem vreodată. Unul lângă altul, toți laolaltă. Nu m-am mirat când l-am văzut pe sectorist cântând și el, ba chiar și pe tipul de la Județ, care, uitasem, chiar stătea cu noi în bloc, într-o scară vecină. Privirile lor își cereau scuze. Un soi de iertare plutea peste noi toți. Cu gust de cozonac. La ei cred că era și un gust de vin nou, ușor acrișor... Și tata a pus iar mâna pe icoană și a început să cânte Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru... Nu-mi venea să cred. Nu știam pe-atunci că tata, orfan, crescuse pe lângă Biserica Sfântului Nicolae din Șcheii Brașovului și pentru el nu exista negociere despre Dumnezeu. Cânta ca niciodată. De-atunci l-am iubit conștient și veșnic. Până atunci aveam senzația că se joacă de-a tata. Acum devenise tata. Mi-l redase pe Moș Crăciun în viață. Și-mi vorbise despre Pruncul din ieslea vitelor. Îl credeam Prunc pierdut, dar nu, am aflat că era Pruncul care ne-a scos din pierzanie pe toți. Că era Dumnezeu din cer, lucru greu de priceput la orice vârstă, dar mai ales la aceea în care mă temusem pentru Moșul ce-mi lumina cu portocale gândurile. Am aflat despre Maria, mama sa, tata îi spunea Maica, despre Iosif, bătrânul drept. Despre magi și ciobani și copiii cu flori în mână am aflat și de la ceilalți, vecinii care colindau cu tata...
A doua zi abia mi-am deschis ochii. Maldărul de cărți-cadou dovedea că Moș Crăciun există. Că e bun prieten cu Dumnezeu, de vreme ce-mi adusese exact cărțile pe care le filasem cu două zile înainte în librărie. Seara, tata m-a dus la teatru. Mi-a înlesnit să mă întâlnesc cu actorul meu preferat, care mi-a oferit, nici mai mult, nici mai puțin decât o cruciuliță mică, albastră, cuminte și strălucitoare ca ochii Pruncului din poiata Betleemului.
La școală am descoperit că nimeni nu mai era trist. Părinții noștri îl înviaseră cu dragostea lor pe Moș Crăciun. Și ne învățaseră, pe întunericul și frigul din apartamente, între penele de curent și cozile la apă minerală ori pâine, că nu există Crăciun fără Pruncul Hristos. A fost cel mai important an din viața mea. Anul în care m-am făcut prieten cu Hristos și am înțeles că Moș Crăciun nu moare, că nu-l lasă Hristos.
Azi, când tata s-a stins, am descoperit acest adevăr parcă mai adevărat ca niciodată. De dincolo de moarte aud glasul lui de tenor: Nașterea Ta Hristoase, Dumnezeul nostru... Și înțeleg, cu altă minte, e drept, că Nașterea Mântuitorului înseamnă, de fapt, Învierea noastră. Răsărit-a lumii lumina cunoștinței...
Țin minte că poate tocmai de aceea, când m-au întrebat colegii mai mari cine mai este și Moș Crăciun care refuză să moară, am tăcut, știind răspunsul. E orice tată care s-a făcut prieten cu Hristos. Și orice mamă care nu lasă Crăciunul să moară.

0731 566 915
Newsletter
NOUTATI | REDUCERI
Rugaciuni, Acatiste, Paraclise
Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa
Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi
Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie
Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista
Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
Sfinti Parinti
Sfantul Efrem cel Nou
Sfantul Nectarie
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Vasile cel Mare
Sfantul Luca al Crimeei
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sfantul Teofan Zavoratul
Sfantul Nectarie
Sfantul Ioan Gura de Aur
Sfantul Vasile cel Mare
Sfantul Luca al Crimeei
Sfantul Nicolae Velimirovici
Sfantul Teofan Zavoratul
Parinti duhovnicesti
Parintele Arsenie Boca
Cuviosul Paisie Aghioritul
Parintele Cleopa
Parintele Savatie Bastovoi
Parintele Arsenie Papacioc
Parintele Serafim Rose
Parintele Dumitru Staniloae
Cuviosul Paisie Aghioritul
Parintele Cleopa
Parintele Savatie Bastovoi
Parintele Arsenie Papacioc
Parintele Serafim Rose
Parintele Dumitru Staniloae
Edituri
Articole ortodoxe
- Cine mai e și Moș Crăciun?
- Mi-e dor de Tine, Doamne!
- Dacă este pentru binele nostru, Domnul ne va da ceea ce trebuie şi când trebuie…
- In viața de familie orgoliul și mândria sunt dușmanii cei mai periculoși
- Căutaţi să vă apropiaţi sincer de Hristos şi lăsaţi lumea, cu păcatele ei, în pace...
Mai multe articole ortodoxe
Informatii

A.N.P.C.