Dacă nu mă pot lăsa de patimi, mai are rost să mă mărturisesc?

Știi cum sună asta? “Dacă tot m-am murdărit, mai are rost să mă spăl?” Sigur că să te spovedești! “De șapte ori dreptul va cădea, dar de fiecare dată se va ridica.” Da ce, mai ai și altă posibilitate?

 

Dumnezeu ne iartă, dar oare și uită păcatele noastre, sau se răsfrâng asupra urmașilor noștri?

 

Dumnezeu îndată iartă păcatele, că așa s-a descoperit lui Moise cel iubitor de oameni și nepomenitor de rău. Dacă noi iertăm și uităm păcatele aproapelui, și Dumnezeu le uită și le iartă pe ale noastre. Nu mai suntem în Legea Veche, așa că să nu fim obsedați că am moștenit de la părinții noștri păcate. Anumite înclinații, prin educație, le moștenim sau, mai bine zis, le deprindem de-a lungul copilăriei, trăind în anturajul părinților cu deprinderi proaste. Dar păcate nu moștenim. Nu trebuie să ne facem o preocupare din asta.

 

Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București 2010, p. 104, 105-106