Nu aveti nici un produs in cos

Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile

Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile
Puţin după cel de-al doilea Război Mondial, un tânăr pilot englez proba un avion fragil monomotor într-o aventură periculoasă în jurul lumii.
La puţin timp după decolarea de pe unul din micile şi improvizatele aeroporturi ale Indiei, auzi un zgomot straniu care venea din spatele scaunului său. Îşi dădu seama că era un şobolan la bord şi că dacă rodea învelişul de pânză, ar putea distruge fragilul său avion.
 
Putea să se întoarcă la aeroport pentru a se descotorosi de incomodul, periculosul şi neaşteptatul pasager. Dintr-o dată îşi aminti faptul că şobolanii nu rezistă la mari altitudini. Zburând tot mai sus, puţin câte puţin încetară zgomotele care puneau în pericol călătoria sa. Şobolanul nu rezistase.
 
Dacă eşti ameninţat cu distrugerea prin invidie, calomnie sau blestem, zboară mai sus. Dacă eşti criticat, zboară mai sus. Dacă ţi se face vreo nedreptate, zboară mai sus.
 
Aminteşte-ţi întotdeauna că şobolanii nu rezistă la mari altitudini… Cu cât eşti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai puţin te vor afecta loviturile. Iar dacă te afectează mult, este semn că trebuie să te apropii mai mult de Dumnezeu, să zbori mai sus.
 

0731 566 915


 

Newsletter
 


  NOUTATI | REDUCERI

Rugaciuni, Acatiste, Paraclise

Familie si copii | Carti pt copii
Psihologie ortodoxa

Vieti de Sfinti | Minuni
Parinti duhovnicesti | Marturii
Sfaturi si invataturi

Filocalia | Pateric | Asceza
Sfinti Parinti | Talcuiri
Predici | Teologie

Spovedanie

Biblia | Carti de cult

Literatura ortodoxa
Spiritualitate ortodoxa
Marturii perioada comunista

Literatura | Reviste
Albume/Pelerinaje | DVD
Cantari | CD | Diverse
 



Sfinti Parinti


Parinti duhovnicesti


Edituri



Articole ortodoxe



Informatii








A.N.P.C.
x